Easy to say, but difficult to do

E trist cand vrei sa te apuci de un lucru si nu reusesti sa-l termini. E trist cand zici un lucru si nu te tii de cuvant, desi aveai intentii bune. E trist cand iti propui ceva si te ia valul, amani tot sau lasi totul balta. Da, toate acestea sunt exact opusurile cuvintelor perseverenta, vointa, ambitie.

Oamenii se pricep cel mai bine la a visa sau a-si contura portretele propriilor fantezii, a-si construi casele dorintelor lor… Dar pana la implinirea viselor, mai e cale lunga. Foarte lunga, si cei mai multi se opresc sau renunta.

Ce ne trebuie pentru a continua ceea ce am inceput? Mai mult decat o simpla dorinta sau o ambitie copilareasca…Poate si o persoana care sa ne impinga de la spate, sa ne ajute sa mai facem cate un pas chiar daca pare greu.

Se poate intampla sa regreti faptul ca ai lasat anumite vise sa ramana asa…Dar oare e prea tarziu sa faci ceva? Singurul lucru de care trebuie sa fim constienti e ca timpul face lucrurile sa mearga mai greu, dar daca stim ce sa facem, cum si ne ambitionam suficient, vom gasi o cale. Asta si cu ajutor divin…

Wasting time, life, feelings…

Obisnuiti a risipi, a cheltui, a arunca ceea ce le-ar putea folosi candva, noi oamenii pasim prin viata. De asemenea, luam adesea lucruri de care nu avem nevoie. Luam lucruri pe care s-ar putea sa nu le folosim niciodata de dragul de a avea ceva mai deosebit. Pierdem mult din cauza dezordinii, din cauza ca nu suntem economi, ca nu ne bazam pe strictul necesar…

Dar asta e decat pe plan material.

Cum ar fi daca am calcula si pierderile pe plan temporal? Dar pe cel spiritual sau cultural?

Ei bine, pierdem mult timp cu putin folos, pierdem vremea pentru ca stim ca avem timp, ca putem trai foarte bine si daca nu facem cine stie ce… S-ar putea sa nu investim prea mult in sentimente, sau sa investim si sa dam faliment….S-ar putea sa fim nevoiti sa investim in ceva si sa nu stim in ce, si nu ne ramane decat sa dam cu banu’…sau sa meditam lung si bine, gandindu-ne care este investitia de viitor, ce ar putea sa ne aduca beneficii. Fericiti vor fi cei care vor investi in ceva avantajos, caci mari oameni vor ajunge…se vor inalta si nu in zgarie-nori, vor fi bogati dar nu cu bani…

Pe plan cultural, oamenii au pierderi si castiguri, multi ar zice ca doar pierderi…Nu stiu, intr-o oarecare masura, castigam pe plan tehnologic, dar pierdem pe alt plan, cand lumea nu mai pune asa mare pret pe stiinta, pe inteligenta…

E trist. Pentru ca suntem asa de mici si de neinsemnati si totul se schimba in jurul nostru.

(scris pe 29 iunie)

Facts.

Nu exista destin. Nu, pentru ca nu ai cum sa fii controlat ca o marioneta de sus, deoarece Dumnezeu ti-a dat libera vointa. Si atunci tu ai dreptul sa faci deciziile. Tu infrunti viata de unul singur, pentru ca tu mergi pe calea pe care o vrei.

Ce-ti ramane de facut cand simti ca ai luat-o pe o alee intortocheata? De intors nu te poti intoarce niciodata din drum, ci poti decat sa mergi prin desisuri ca sa nimeresti pe aleea cea buna, sau care crezi tu ca te va aduce unde iti doresti. Pe principiul faptului ca nu te poti intoarce din drum se bazeaza foarte multe chestii. In primul rand, faptul ca trecutul e ireversibil. Asta poate aduce si dezavantaje, si avantaje, totul depinde de cum stii sa te folosesti de asta in favoarea ta. Si ma opresc aici..

Unicitate.

Daca nu ar fi atatea lucruri pe lumea asta, ar putea exista doi oameni la fel. Dar cum sa existe, caci fiecare este o entitate nemaiintalnita. Si asa o sa ramana. De ce? De ce suntem unici? Suntem asa de diferiti pentru ca fiecare are un anumit aspect, un anumit temperament, fiecare are ziua sa de nastere, numele sau, etnia, varsta, limba, rasa s.a.m.d. Fiecare are 46 de cromozomi ai lui…Si imagineaza-ti ca numarul de oameni din punct de vedere genetic posibil este un numar egal cu combinari de 46 *2 insi cate 46…deci imaginati-va cate capete pot sa iasa )…Asa poate fi dovedita stiintific unicitatea fiecarui om…DAR

Exista si lucruri care o stirbesc. Pentru ca exista efectul de “turma”, pentru ca ne place sa etichetam si sa generalizam, si poate sa ne consideram si noi o parte din multime. Cand de fapt noi suntem singuri chiar si cand avem oameni in jurul nostru. Pentru ca suntem noi cu trupul, sufletul si mintea noastra. Cu trairile, deciziile si experientele noastre. Si ar trebui ca noi sa stim mai bine intotdeauna ce e de facut in propria noastra viata.

Time.

De ce suntem asa de mici, iar timpul asta ne macina pe toti ca o rasnita uriasa cu miliarde de granule de cafea?

Am impresia ca, pe masura ce crestem, parem sa stim mai putin. De ce sa ne maturizam? De ce sa nu fim copii? Copiii stiu ce inseamna viata… Au alti ochi fata de ai nostri. Ochi pe care nu s-a pus inca cataracta grijilor de zi cu zi. Simt ca nu vreau sa ma maturizez…Ma apropii de 18 ani si nu vreau…stiu, am mai zis-o…si am s-o mai zic.

Si, ca sa va dau un sfat: uitati-va la The Curious Case of Benjamin Button. O sa aveti o alta notiune asupra timpului.

Inteligenta Artificiala. Nu, nu e vorba despre blonde vopsite brunete.

http://www.20q.net/

Descoperirea Aditzei. Ei bine, cred ca e un subiect interesant de blog. Why not?

20Q Fast Facts

• 20Q is a neural network-based artificial intelligence.
• 20Q’s opinions are based on games it has played. We do not program the knowledge, nor would we want to.
• You can teach the game the correct answers by playing the same, and similar, objects several times in a row.
• Contradictions with the 20Q A.I. are not bad, they indicate that different people have different views; 20Q will often guess correctly, even with several contradictions.
• 20Q learns from every game played, so, Play Again!

Suna interesant, nu? Te tenteaza?

O chestie destul de inteligenta, ca sa zicem asa, doar ca are si ea, ca orice din lumea asta, defectul ei. Daca “poporul” o invata gresit, e destul de greu s-o faci tu sa se corecteze. Daca ar fi cineva care ar verifica toate astea, ar fi dragut. Oricum, au dreptate tipii…Depinde de punctul de vedere al fiecaruia.

Prima data, mi s-a parut brilliant. Peste putin timp, m-am plictisit putin. Dar tot ramane o chestie geniala. Mai mult aia classica…restul variaza. Aia cu numele mi se pare stupida rau de tot. Nu le-am incercat chiar pe toate, ce-i drept…

Oricum, enjoy!

Banal. Dor de sport de degete

N-am mai scris de peste o luna. Timp in care am trecut prin toate felurile de senzatii. De la om distrus pana la om nespus de fericit. Adevarul e ca ceea ce conteaza e ca in prezent e bine. La urma urmei, traim in prezent si trebuie sa traim prezentul.  Altfel, la ce buna o viata? Uite mah, Ramona, am zis ca o sa scriu si scrisei si eu pe blog. Oare ii era cuiva dor de postarile mele? Whatever..

Mi-am dat seama ca mai e un an+10 zile pana fac 18 ani . Ma cam sperie chestia asta…parca nu vreau sa intru in categoria “alora mari”. Hey, trebuie sa ma distrez cat mai apuc. Tocmai de-aia nu inteleg de ce acu’ toata lumea ma streseaza cu carte, ordine, disciplina…de parca nu am de ajuns din toate astea. De parca as fi cine stie ce inapoiata mintal. Hello people, adica parents ), lasati-ma sa respir… Cred ca sunt indeajuns de buna. Nu am zis ca nu o sa mai muncesc. Dar asta nu inseamna ca tre’ sa stau 10 ore non-stop cu cartea-n fata. C’mon, I need fresh air. I need a lot of recreation. Don’t you think so?

Si mai e putin pana la mica vacanta de o saptamana. Ce frumos …e buna si-aia.

Oboseala. Nevoie de joaca, de copilarie. Nevoie de afectiune. Nevoie de apreciere. Vreau. (nu, nu sunt inapoiata /:)…[-( )

Ce-am mai facut? Am ras, am plans, am invatat, am scris, am citit, am vazut filme, am stat pe mess, am pupat, am imbratisat, am vorbit, am sarbatorit, am mancat, etc. Rutina :-J

Vreau o viata interesanta. . Mi-am dat seama de ceva timp ca viata mea e uneori complicata si aglomerata pentru ca eu o vreau asa. Mi-e destul de greu sa ma descurc uneori. Dar e mai bine decat sa stau si sa ma simt fara folos. Daca pot sa fac ceva, de ce sa nu fac? Bine, depinde si daca e in folosul meu . Daca am de castigat ceva…material sau spiritual, nu am specificat. (Nu sunt pe interes [-x )

What else? Olimpiezi. Pregatire. Lene cu caru’. Si vreau sooooomn…

V-am pupat. Pe voi, monitor, taste, mouse… cititori daca exista si-asa . As cam vrea sa ma desprind din lumea asta virtuala…Vreau, dar nu indeajuns. Trebuie s-o fac si pe-asta odata si-odata. Doar ca e varsta…e nevoia de sociabilitate. Si de-aia.

Banal pentru mine, banal pentru ca m-am obisnuit cu situatia asta de …

Eu acum ar cam trebui sa dorm , nicidecum sa scriu aici. Dar mi-era dor de postat asa ca m-am gandit sa mai filozofez cate putin…

In ultimul timp am impresia ca viata e o tembelenovela telenovela proasta.

De ce trebuie sa se reia atatea lucruri enervante, si sa mi se strice dispozitia? De ce? Si pana la urma se rezolva…apoi o iau iar de la capat.

Deja m-am obisnuit, cred. Dar nu mai pot suporta situatia. O sa ajung in curand la psiholog. Sau poate chiar psihiatru, you can never know.

Am impresia ca nimanui nu-i mai convine ceva legat de mine. Nu stiu de ce. Cred ca orice as face, tot exista cineva care are ceva impotriva sau crede ca am gresit cu ceva.

Ma simt ciudat pentru ca stiu prin ce trec. Si ciudat e ca nimeni n-ar banui. Nimeni care nu ma cunoaste asa de bine. Parca nici nu ma mai intereseaza niste impresii. Ideea e ca oamenii care conteaza pentru mine sa ma ajute si ca eu sa ma inteleg bine cu ei. Asta vreau. Nu vreau lucruri materiale, care conteaza decat extrem de putin. Asta ar cam fi dorinta mea de sarbatori.

Nu vreau domne cadouri. Singurul cadou pentru mine ar fi liniste, sanatate, FERICIRE pentru o perioada lunga. Asta vreau Doamne, sper sa tii cont. Si tu, Mosule .

Poate credeti ca exagerez. Eu nu prea cred. Sunt si-asa destul de sensibila ca sa fac fata la tot. Eu vreau si eu acolo o mica putere de a merge mai departe. Chiar am.

Si hai ca ma duc si eu la culcare, daca vreau sa fac fata pana la urma monotoniei asteia.

Another point of view. About life.

Viata e o mare involburata … E o bestie, o fiara salbatica, isi devoreaza fiecare prada.

E o mare involburata…caci incearca sa ne mentina pe toti la linia de plutire. Nu esti niciodata prea sus ca sa nu mai cazi…si niciodata prea jos ca sa nu urci. Pentru ca asa e viata. E totul prea ciudat pentru mine, pentru ca numai ea are cateva legi scrise, iar restul sunt toate la voia intamplarii. Da, are si ea legile ei, insa pana la urma totul se bazeaza numai pe “cum o da Domnul”.

Nu poti sa fii tot timpul fericit. Nu poti sa fii tot timpul trist. Daca esti prea fericit pentru prea mult timp, o sa uiti sa apreciezi. Daca esti prea trist pentru prea mult timp, nu o sa mai pretuiesti momentele frumoase, o sa ti se para totul lipsit de sens.

Si uite ca, pana la urma, viata e decat o balanta care e inca neechilibrata. Cand ne-am nascut, ne-am aruncat din cer asa de tare incat ei i-a fost greu sa ne intampine. Acum este inca dezechilibrata, se tot balanseaza pentru ca inca este traumatizata de impactul loviturii noastre. Si se va balansa pana ne vom gasi linistea, cand va deveni in cele din urma, echilibrata. Dar daca nu ne vom gasi linistea? Eu sper ca da. Ce rost sa te arunci pe talerele vietii fara sa realizezi echilibrul lor?

Poate ca, daca viata nu s-ar balansa niciodata, nu am mai trai. Am fi pur si simplu niste etaloane. Si altii s-ar folosi de noi pentru a-si echilibra ei viata.

Mai bine ca fiecare sa aiba balanta lui…

Lirism mort.

Constat ca am crescut, m-am maturizat. M-am schimbat. Si mi-e greu sa fac unele lucruri pe care le faceam inainte. Poate pentru ca nu mai sunt eu.

Unde-mi sunt cuvintele jucause si inocente, aruncate pe hartie, cuvinte care se potriveau sau care se straduiau sa se potriveasca…cuvinte care se alergau din ce in ce mai repede, pe masura ce totul devenea mult mai intens…pe masura ce sentimentele capatau profunzime, pe masura ce expresivitatea atingea norii? Unde-mi este inima poetica, sufletul de poet, spiritul liric? Zace in mine oare, hibernand dupa atatea lucruri care m-au transformat, fiind partasa la excesul de “ingrasamant” al timpului, care ma face sa ma simt din ce in ce mai mica, mai neinsemnata? Totul trece asa usor pe langa mine. Ma pierd. Si mi-e teama sa reinviez sufletul meu liric. Vreau ca poetul din mine sa nu piara acolo, dar nici in afara cochiliei mele. Vreau sa nu ma trezesc ca am facut vreun rau fiind prea expresiva. Vreau sa simt ca totul are sens. Vreau sa dau reflexe colorate unor ganduri care se ascundeau in intuneric. Vroiam sa le scot la lumina, dar mi-era teama sa nu fie soarele prea puternic si sa le arda, sa le distruga, sa le topeasca. Sa nu ramana decat un fum care ma asfixiaza.

Mi-e frica sa ma exprim. De ce? De ce nu pot sa-mi desfac catusele, cand am cheia la picioare? De ce?

Sunt o lasa. Ar trebui sa spun lucrurilor mereu pe nume. Ar trebui sa nu mai stabilesc dinainte ce spun si, cand vreau sa ma exprim, usa este blocata. Degeaba aveam cheia si deschideam poarta din cand in cand, daca acum, cand trebuia sa ies neaparat, s-a blocat usa. Cum mai ies de-aici? Cum o s-o mai scot la capat?

Vreau sa ma implic in ceea ce conteaza mult pentru faptura umana. Pentru ceea ce conteaza cu adevarat, mai presus de toate banalitatile. Iesim din cotidian. De fapt, hai sa exploatam cotidianul, ce ziceti?

Putem sa exploatam cotidianul in atatea feluri, nu-i asa? Depinde de persoana care il exploateaza. Depinde de ce vrei sa te legi. Pot sa ma leg de starea mea de spirit, pot sa ma leg de ingredientele unor alimente, de boli sau de probleme de sanatate, de fenomene care la prima vedere par asa de cunoscute, si care isi au si explicatie rationala. Avem ce sa exploatam. Avem, caci ne-a fost data o Terra mare si suficienta pentru toti. Doar ca unii o exploateaza in asa hal incat ea devine anorexica, subnutrita.

Ok, sunt ciudata. Sunt ciudata prin felul meu de a imbina toate lucrurile care pentru mine joaca un rol destul de important. De fapt, de ce sa nu recunoastem, ca un om ar trebui sa stie cate putin din toate. Chiar asta urmaream eu de fapt. La ce bun sa pot sa mananc decat, daca nu stiu sa si beau? Cam asta vreau sa subliniez. Conditia mentala a omului inteligent presupune cat mai multa stiinta. Si nu vreau sa spun prin asta ca trebuie sa stam numai cu nasul in carti. Cartile sunt foarte bune. Atata timp cat nu exageram. Oricum, nu cunosc pe nimeni care a murit din citit ).

Ahh…la ce bun sa scriu asa de mult, caci stiam ca voi bate campii. Vedeti voi, in proza e destul de usor sa pierzi esentialul. Poezia e numai suflet. Poezia e perceptie de mediu a poetului. Poezia are ca drojdie multe psihologii. Poezia e si ea o arta, nu-i asa, copii?
Vreau sa mor poet. De fapt, vreau sa mor artist.