Who am I?

Cine sunt eu? O intrebare care ma macina si care ne-a macinat, cred, pe toti de-a lungul vietii. Pentru a incerca sa raspund, am inceput sa caut raspunsuri in filosofie, teologie, biologie, chimie, fizica, matematica, astronomie. Si totusi nu am ajuns inca la nicio concluzie. Teologia imi spune ca sunt o creatie a lui Dumnezeu, “dupa chipul si asemanarea” Lui, si ca mi-a fost dat, ca tuturor, sa-mi infrunt soarta caderii in pacat, pentru a ajunge la mantuire. Biologia imi spune ca sunt un Homo sapiens sapiens, cu un cod genetic unic, de 46 de cromozomi, o “fiinta superioara”. Filosofia, prin ontologie si gnosiologie, gaseste felurite explicatii pentru acceptarea “identitatii”. Chimia imi spune ca sunt alcatuita din aproximativ 56,1% oxigen, 28% carbon, 9,3% hidrogen, 2% azot, 2% calciu, 1% clor, 1% fosfor si 0,6% sulf, fier, sodiu, magneziu, fluor. Astronomia imi spune ca sunt o mica particica a materiei, extrem de mica in comparatie cu Universul. Fizica imi demonstreaza ca sunt un complex, un tot unitar, al fenomenelor acustice, termice, optice, care ne confera posibilitatea de a explora mediul extern (“analizatori”). Cine are dreptate? Toate. Nu as putea contesta nici macar una, din punctul de vedere al adevarurilor general valabile. Si ceea ce este dincolo de general, prin matematica si psihologie, printr-un proces de deductie, contrar celui de inductie, stiu ca eu sunt toate acestea. Dar am si ceva particular, asta e cert. Formula matematica pentru “eu”? Hmm…eu=credinte+ atitudini+ abilitati+ istorie personala+comportament+ personalitate+ temperament+cunostinte+opinii +roluri. 

P.S.: O viziune mai veche a mea poate fi intalnita in postarea “Cine suntem?”:http://ralukm92.wordpress.com/2008/08/03/cine-suntem/. Trebuie sa analizez daca mai am aceeasi parere ca atunci, sa constat ce diferente au aparut intre gandirea de acum si cea de acum 3-4 ani. Si totusi, remarc ca mi-am pus intrebari “filosofice” dinainte sa stiu “cu ce se mananca”.

(Mica bibliografie, desi nu cunosc toate detaliile problemei, dar m-am folosit de cateva idei: http://sanatate.ele.ro/Psihologie/Cine-sunt-eu-Borderline-si-identitatea_–a10573.html)

Vine Bac-ul!

…Si ma gandesc ca trebuie sa profit din plin de ultimele saptamani de liceu, care inca nu realizez cat de repede a trecut. Voi incerca sa nu mai pierd timpul si sa ma concentrez pe ceea ce vreau sa fac, sa muncesc mai mult.

Sunt in lumea mea, plina de muzica, chitare, pian, manuale si atlase de anatomie si de chimie, aminoacizi, zaharide, amine, alcooli, fenoli, hidrocarburi si toate cele. Incerc sa le combin cat se poate de frumos! Sper ca o sa si reusesc.

Vreau sa urez succes tuturor la Bacalaureat si spor la invatat! De asemenea, suntem in Saptamana Mare, asa ca urez si Sarbatori Fericite!

P.S. Se subintelege de ce nu am mai scris. Am incercat sa ma tin de treaba, sa învăţ şi nu am mai stat aşa mult pe Internet. Oricum, abia aştept să scăpăm de admitere şi să vină vacanţa cea mare!

Povestea lui Halat-Alb

A fost odata o fata care se uita la Animal Planet cand era mica. Si ii placeau asa de mult toate animalele incat vroia sa devina medic veterinar .

(…)

Fata a crescut, iar acum se gandeste sa nu renunte la pasiunile ei, mai ales la cele pentru stiinta si muzica. Si, ca sa-si continue unul din vise, vrea sa dea la… medicina. Si o sa se apuce de treaba, pentru ca viseaza sa poarte un “Halat Alb” intr-o zi si sa ajute alti oameni.

Primul patrar

Asta-seara am privit cerul si am vazut jumatate de luna… Si ma gandeam, oare, daca si tu vezi aceeasi jumatate de luna. Iar daca as adauga jumatatea de luna pe care o vad eu la cea pe care o vezi tu, ar fi o luna plina. Si atunci as vrea s-o “transform intr-o luna patrata, sa nu ne despartim niciodata” .

Iar “tu” nu este decat acelasi tu pe care il caut. Si pe care nu stiu daca l-am gasit sau il voi gasi vreodata.

Don’t wake me up when september ends

Deocamdata am speranta ca se imbunatateste vremea si ca pot sa ma mai mint ca e vara. Vreau s-o mai lungesc un pic…Asta pentru ca mi-a placut prea mult. Nu degeaba in ultimele 2 zile de august am plecat in excursie. Din cate imi amintesc, inainte nu stiam care e anotimpul meu preferat, il schimbam in functie de dispozitie. Asta pentru ca fiecare avea minusuri si plusuri. E si normal, orice lucru, orice fiinta are.

Primavara totul renaste, vara e vacanta si soare, toamna cu fructele, ploile si starile ei, iarna cu zapada si bataie cu bulgari, si sarbatori multe . Fiecare anotimp are frumusetile lui.

Vara imi displacea in momentul in care simteam ca intru in rutina si ca dorm prea mult, ca toata lumea e plecata si eu stau acasa. Si atunci vroiam sa se grabeasca toamna, pentru ca nu puteam sa ma bucur cum trebuie de vara. Apoi regretam, pentru ca nu stiam ce bine era in vacanta . Si…

Anul asta nu a mai fost asa. Deloc. Absolut deloc. Nu am vrut niciodata sa se grabeasca toamna…Acum chiar s-a grabit. Si odata cu ea, parca si starile mele de spirit capata culori tomnatice. O sa-mi propun sa fiu mai putin melancolica si sa rad mai des. Pentru ca e asa de bine cand rad si cand nu simt trecerea timpului. Si apoi ma minunez ca vin alte zile, alte saptamani, alte luni, alti ani cand eu nici nu am apucat sa-i savurez pe ceilalti pana la ultima picatura. Pentru ca MAI VROIAM. Macar putin.

Vine clasa a 12-a. O sa-mi fac asa o lista…Cambridge macar a trecut. Avem de organizat un miss, de facut atestate, de dat competente si bac. Apoi admiteri. (Parca ziceam ca fac si eu scoala aia de soferi) Pare a fi cel mai “ocupat” an de pana acum. Si ce daca? Daca m-am implicat si m-am bagat in “n” lucruri pana acum, nu as putea sa fac fata celui mai aglomerat an scolar? Pentru ca mie asa imi place, sa nu ma plictisesc niciodata. Adrenalina, emotie cat cuprinde. Nu doar pentru ca asa m-am obisnuit, ci se pare ca si asa imi place mie viata. Ma intrebam uneori daca ajung la batranete la cum ma stiu acum ). Eh, hai sa nu fim pesimisti. Pentru ca nu mai vreau sa privesc lumea cu ochi tristi.

Si continui sa visez. Visez toata ziua. Noaptea nici nu mai incape vorba. Sa ma apuc si eu sa mai recapitulez ceva, asta ziceam de mult. O sa fac si asta pana la urma, n-am incotro. Nu vreau sa bata bacalaureatul la usa fara sa fiu gata . Nu mai e vorba de clopotei de inceput de an scolar, se aude ca incepem in forta. Si sunt sigura ca tot o s-o lungim pana ne dau orarul, pana facem rost de manuale, pana scapam de cele vechi. Macar avem liceu nou de anul trecut, face si el un anisor de la deschidere.

Parca mai ieri eram boboaca. Si o sa fiu si maine boboaca (la facultate ). Azi rememorez clipele de bobocie si meditez la momentele de bobocie care vor urma. Si…ma apuc de treaba, gata, ca cine tace si face e mai castigat . (deja am exagerat cu )

Stop. Rewind. Play

Well, inca unul din lucrurile de care m-am convins vacanta asta e ca multe lucruri pot interveni atunci cand nu te astepti, deci nu e bine sa fii sigur de nimic. E suficient sa speri ca totul o sa mearga frumos. Trecand peste faptul ca “ma oftic la culme” ca am pierdut jumate de tabara folk, pot sa spun ca am dat peste oameni minunati si talentati, cu care m-am imprietenit si pe care abia astept sa-i vad si la anu’ . Si nu ma supar daca-i revad cat mai curand. Depinde la ce festivaluri folk ne mai ducem (asta presupune sa ma tin serios de treaba :”>).

Alaltaieri s-a implinit un an de cand mi-am luat prima chitara. Again, nu-mi vine sa cred ce repede trece timpul. Ar trebui sa cinstesc stand toata ziulica exersand la chitara, pentru ca stiu ca-mi prinde bine, si nu imi mai e mila de degetele mele ).

Desi nu s-a terminat inca, vara asta a fost frumoasa din toate punctele de vedere. Momentele de plictiseala au fost rare, m-am plimbat si mi-am facut multi prieteni noi. Sper ca nu cer prea mult daca imi doresc sa mai am parte de astfel de clipe frumoase. Am petrecut si mult timp departe de familie, asta asa ca un fel de test pentru studentie. Desi incerc sa imi conturez un drum, nu sunt prea sigura de toate detaliile. Vine un an mai greu, dar o sa-i fac fata, asta daca o sa ma tin frumusel de treaba.

Si nu in ultimul rand, de fiecare data astept o ocazie care sa ma scoata din banalitate, precum ziua de marti in care ne-am dus cativa colegi la cinema in Craiova sa vedem Inception , sau genul de sleepovere cu best friends. Why not? E inca vara…

Am invatat…

Ok, poate ca asta e un fel de post gen Octavian Paler, insa chiar pot sa spun ca vacanta asta mi-a fost de folos in multe privinte.

Nu numai ca am fost plecata si inca o sa plec (MAINE! yuhuuu!) de-acasa, prin mai multe zone frumoase din tara, pana la granita cealalta si-napoi, dar am fost si intr-o tabara crestina la munte, la manastire. Pot sa afirm ca am fost surprinsa de ce am vazut acolo.

Am invatat ca toti suntem oameni si gresim, si e bine sa-ti ierti prietenii atunci cand te supara cu ceva.

Am invatat ca trebuie sa dai o mana de ajutor atunci cand are lumea nevoie de tine.

Am invatat ca Dumnezeu a facut atatea lucruri frumoase. Noi, romanii, nu stim sa apreciem ceea ce avem. Pai, mai oameni buni, tara asta e asa de frumoasa si noi o murdarim si o aruncam la gunoi.

Am invatat ca trebuie sa-ti cunosti limitele si sa incerci intotdeauna sa le depasesti.

Am invatat ca trebuie sa muncesti ca sa realizezi ceva (bine ar fi sa aplic principiul asta si in realitate).

Am invatat sa stau desprinsa de cotidian si de internet, telefonie.

Am invatat sa am mai multa rabdare (sper sa nu ma dezvat prea repede).

Am invatat ca exista momente in care trebuie sa vorbesti si momente in care e mai bine sa pastrezi tacerea.

Ar fi multe altele de enumerat, si experientele noi mereu iti aduc cate ceva. Poate ca unele lucruri le stiam deja, dar NU LE INVATASEM. Adica nu traisem pe pielea mea, nu constientizasem cu adevarat ce inseamna. Pana in punctul in care te vezi in fata faptului implinit, toate ti se par niste teorii lansate de cineva anume, si pe care rareori le pui in practica. Si am constatat ca nu sunt doar niste teorii, ci oamenii care au spus o vorba buna au stiut cu adevarat ceea ce spun.

Inchei prin a multumi frumos tuturor pentru invatamintele acestea si prin a ura o vacanta placuta in continuare. Sper ca o sa ma bucur si eu de ea tot ca pana acum, sa ma intorc acasa mai inteleapta si mai implinita, mai fericita decat am plecat.

M-am saturat de patul meu de-acasa…

E vacanta, e vara… Tot ceea ce isi poate dori un elev , right? 3 luni in care poti sa faci tot ce iti doresti, sa calatoresti, sa dormi, sa iesi in oras etc. Ei bine, VARA ASTA vreau ALTCEVA. Altceva iesit din comun, care nu se incadreaza in tiparele banalului, avand in vedere ca oricum vara pierzi vremea si timpul cu mai mult sau mai putin folos. De relaxat ne-om relaxa, insa de ce nu am putea sa traim viata si altfel? Si iata ca o sa plec frumos de-acasa pentru ceva timp, asta asa ca sa nu ma mai plictisesc de orasul meu natal, plin de oameni minunati si draguti…bine, hai sa incetez cu ironiile . Adevarul e ca simt nevoia sa ma detasez de lumea asta pe care am vazut-o si revazut-o de atatea ori, vreau sa simt ca traiesc, chiar daca asta inseamna sa fug de nebuna pe unde apuc.

De VARA ASTA vreau sa profit, pentru ca e una din ultimele veri ale copilului din mine, care este nevoit peste un an si ceva sa plece pentru a-si continua studiile si a-si contura propria viata. Poate de-asta ar trebui sa petrec mai mult timp acasa, insa sunt dezamagita profund si prefer sa fiu plecata decat sa simt cum trece timpul pe langa mine fara folos. Asta mi-am zis de la bun inceput.

VARA ASTA AM SA MA-NDRAGOSTESC… de calatorii, de locuri, de natura, de aer curat, doar ca sa pot visa si canta in continuare ca pana acum…

Trust – I need to know the meaning of it

Ati auzit de imaginile si metaforele acelea cu “suntem niste actori pe scena vietii” bla bla… Incep sa cred ca intr-o oarecare masura, oamenii aia au stiut ce au spus. Si aici vine vorba de mastile si costumele pe care le schimba actorii, rolurile pe care le joaca.

Trebuie sa recunoastem ca, fiind intr-o lume de actori, patetici sau nu, este destul de greu sa tragi linia intre adevar si minciuna, intre falsuri si lucruri care nu vor sa te insele. Ajungi uneori la concluzia ca poti sa-ti numeri pe degete persoanele care vor fi langa tine pana la sfarsit, care sunt sincere cu tine si sunt in stare sa iti spuna parerea lor pe buna dreptate indiferent de situatie. Lasand la o parte faptul ca uneori adevarul doare, o minciuna pe care o aflam mai tarziu doare inzecit.

Asadar, de ce sa traim in minciuna? Presupun ca o solutie buna ar fi sa se inventeze poligraful de buzunar. Din pacate, cred ca s-ar defecta avand in vedere detectarea minciunilor in proportie mare in fiecare zi, luand in calcul si minciunile politicienilor si ale vanzatoarelor din magazinul de haine. Prea multi oameni nesinceri, cu mai multe fete (doua e un caz fericit!), cu intentii si interese ascunse.

Unde mai poate fi vorba de incredere aici? Cand minciunile polueaza lumea in care traim, putem fi ecologi pentru adevar si sinceritate. Dar asta nu a fost niciodata asa de usor… Din vreme ce minciunile uneori pot fi salvatoare sau pot aduce un beneficiu, le preferam adevarului. Dar nimic cladit pe minciuni nu este stabil. Daca adevarul nu este la baza, totul se va prabusi. Adevarul reprezinta fundatia solida de care avem nevoie.

Hai sa nu mai optam pentru osteoporoza picioarelor noastre, pentru scaderea in inaltime din cauza picioarelor scurte. Sa fim capabili sa recunoastem adevarul, sa-l spunem intr-o maniera in care sa cream cat mai putine certuri si neintelegeri…

Easy to say, but difficult to do

E trist cand vrei sa te apuci de un lucru si nu reusesti sa-l termini. E trist cand zici un lucru si nu te tii de cuvant, desi aveai intentii bune. E trist cand iti propui ceva si te ia valul, amani tot sau lasi totul balta. Da, toate acestea sunt exact opusurile cuvintelor perseverenta, vointa, ambitie.

Oamenii se pricep cel mai bine la a visa sau a-si contura portretele propriilor fantezii, a-si construi casele dorintelor lor… Dar pana la implinirea viselor, mai e cale lunga. Foarte lunga, si cei mai multi se opresc sau renunta.

Ce ne trebuie pentru a continua ceea ce am inceput? Mai mult decat o simpla dorinta sau o ambitie copilareasca…Poate si o persoana care sa ne impinga de la spate, sa ne ajute sa mai facem cate un pas chiar daca pare greu.

Se poate intampla sa regreti faptul ca ai lasat anumite vise sa ramana asa…Dar oare e prea tarziu sa faci ceva? Singurul lucru de care trebuie sa fim constienti e ca timpul face lucrurile sa mearga mai greu, dar daca stim ce sa facem, cum si ne ambitionam suficient, vom gasi o cale. Asta si cu ajutor divin…